colaj

Eugen Ionesco spune: Cu toþii suntem absurzi; nimeni nu recunoaºte. Aceastã constatare este elocventã ºi însumeazã toate acþiunile ºi stãrile unui individ ce par a fi normale. Absurdul poate fi înlocuit prin termenul “singurãte” iar atunci afirmaþia lui Ionesco devine: Cu toþii suntem singuri; nimeni nu recunoaºte.

Credeþi cã sunt prost? N-are cum. Vã place literatura? Aºa se terminã romanul lui Augustin Cupºa, Perforatorii într-un suspans ce lasã cititorul sã descopere rãspunsul ºi sã-l modeleze dupã bunul plac, reuºind astfel sã creeze o cvasiarmonie între cititor, personaj ºi narator.
Augustin Cupºa, un tânãr ce-ºi marcheazã un teritoriu promiþãtor, a debutat cu un volum de versuri Prezent compus / recompus publicat la Editura Convorbiri literare.
Perforatorii poate fi considerat un roman cu personalitate, te capteazã pe parcurs, încet , te introduce într-o lume ambiguã formatã din elemente ce afiºeazã realul ca pe un joc în care personajele impun un tragic combinat cu un comic absurd.

În sala micã a Teatrului Naþional se joacã piesa „Existã nervi”, ce a fost pusã în scenã, în premierã, pe 28 februarie cu ocazia Zilelor „Marin Sorescu”. Salutãm ºi noi gestul Naþionalului craiovean de a reda scenei unul dintre textele „cu cântec” pentru cã încercãri de reprezentare a piesei scrise de Marin Sorescu, au mai existat, însã spectacolul a fost oprit ºi interzis de cãtre comuniºti, înainte de premierã.
Subiectul comediei este firesc pentru perioada în care a fost scris textul (1964): un securist, adicã Profesorul intrã în locuinþa cetãþeanului care stãtea la o discuþie banalã cu prietenul sãu le rãstoarnã conºtiinþa realitãþii ºi le pulverizeazã orice feld e reper logic. Cetãþeanului i se spune cã apartamentul lui e, de fapt, un compartiment de tren, ba mai mult este supus sã accepte aceastã afirmaþie falsã.
Într-o nebunie a minciunii, se mascheazã orice perspectivã de împotrivire. Ion încearcã sã-l convingã pe securist cã locuieºte într-un apartament (nu într-un compartiment de tren cum îi este impus). Totuºi acest lucru este în zadar ºi nu-i mai ramâne decât sã se supunã minciunii. Desigur, în final, el primeºte o citaþie în care îi este cerutã plãtirea chiriei.
Textul e un autentic mozaic de idei, de trãiri aberante atribuite fiinþei umane supusã unui raþionament construit din minciuni.