Sunt profet şi sunt artist…
După succesul piesei „Miroase a pradă”, pe scena café-teatrului „Play” a avut loc premiera spectacolului „Profetul”, ce-l prezintă pe Marian Politic în două ipostaze: cea de actor şi cea de regizor.
Textul, scris de Dina Călin, înseamnă „delirul” unui deţinut, care îşi imaginează că este profet atingând problematica absurdităţii existenţei, jucându-se cu instituţiile religioase, manifestându-şi repulsia faţă de regulile sociale. Itemul paradoxal îl reprezintă Profetul în jocul său de-a sacrul, proclamându-şi superioritatea chiar dacă este aruncat în plasa dizgraţiei, a mizeriei.
Piesa debutează cu ipostaza profetului. Transformarea deţinutului în profet la ora 23.00 presupune, parcă, un gest obişnuit: schimbarea pijamalei în chimono-ul alb, simbol al purităţii, al esenţei divine. Profetul îşi proiectează o imagine demiugică, mergând chiar până la a-şi atribui „însuşiri dumnezeşti” şi nu uită punctul slab al umanităţii – viciul: „Mai întâi un profet trebuie să ştie ce e păcatul bine de tot, altfel ce merit are să se lepede de el?! Mi-ar trebui şi un pic de drog”. Autoreprezentarea aceasta este dublată, bineînţeles, de reflexul ... instituţionalizării prin propagarea cultului, strângerea adepţilor şi celelalte.
Un element important în acest context, îl reprezintă „cutia cu bani” (colectarea fondurilor) moment-refren, atingând când obsesionalul, când comicul: „Scoateţi banul, oameni buni, scoateţi banul cât mai e timp şi vă promit că vă dau şi ac-ti-varea şi poza mea sfinţită şi pe urmă să vedeţi numai, duceţi-vă, jucaţi la loto şi să vedeţi cum se pogoară Duhul asupra voastră şi o să câştigaţi înmiit ..... Hai, scoate, scoate din buzunar, dragă, scoate mai mult! Scoateţi banii şi daţi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu! Hai scoate banul că te vede!!!”. Acest fapt implică direct publicul în spectacol, în aşa fel încât „donaţiile” par să aibă un impact asupra evoluţiei piesei. Interacţiunea dintre spectatori şi actor nu se opreşte aici, publicul devine complicele jocului prin completarea unor chestionare, participarea la exerciţiile propuse de Profet din tipul: „Fiţi atenţi, când eu pun palmele în dreptul câte unui organ, le puneţi şi voi exact ca mine. Aţi înteles? Toţi în acelaşi timp şi în acelaşi fel”.
În ceea ce priveşte decorul, ni se aşează înaintea ochilor şi ne intrigă (trebuie să spunem) un pat pliant, o măsuţă, un pachet de ţigări, paharul cu apă stătută, pătura neagră. Acestea sunt componentele care pregătesc terenul pentru şocul relevării adevăratei identităţi a profetului: aceea de puşcăriaş.
Dar lucrul cu adevărat esenţial este că Marian Politic reuşeşte un joc halucinant al privirii şi al tonului. Se aranjează sub ochii spectatorului un puzzle de tonuri: de om „dus cu sorcova”, vocea disimulată, tonul violent, glasul inocent, care sunt în concordanţă cu expresivitatea ochilor.
Reprezentaţia lui Marian Politic este admirabilă, cu atât mai mult cu cât el nu joacă pentru sine sau cu sine, ci atrage privitorul în spectacol, iar piesa captivează în aşa măsură, încât limita dintre joc şi realitate aproape că dispare. Un singur cuvânt vă mai spun:MERITĂ!
P.S. Nu uitaţi să accesaţi pagina de internet www.profetul.info , pentru depuneri directe!
Articolul a aparut in revista "Mozaicul".
