Uitata prin cronicile mele.....

Cine câştigă: bărbatul sau femeile?

Ce înseamnă femeia pentru un bărbat? Sau ce reprezintă bărbatul pentru mai multe femei?
Aceste întrebări mi-au venit în minte, în timp ce vedeam piesa “Un bărbat şi mai multe femei”, după Leonid Zorin, regizată de Raluca Păun pe scena cafe-teatrului “Play”.
Piesa e cu femei, cu multe femei, ( şapte la număr) toate interpretate de Edith Mag şi un bărbat, cam efeminat, ce-i drept, un rol jucat de Vlad Drăgulescu. După o scurtă discuţie cu actriţa aflăm că iniţial, în text, era vorba despre nouă femei, dar s-a renunţat la două dintre ele ţinând cont ca piesa se joacă într-un bar şi, prin urmare, durata reprezentaţiei trebuia redusă..
Aceste femei(soţia personajului, asistenta, medicul, colega de serviciu, femeia cu “apucături” mistice, scriitoare nebună- Maria Istamina, şi Vera Adrevna, vecina) atentează la stabilitatea psihică a bărbatului, Arcadii Semionovici Garunuvici, până când acesta se revoltă: “Până aici! Urmează răzbunarea!” De aici, începe adevărata provocare, în călătoria inversă când Garunuvici reuşeşte să obţină certificatul de normalitate, pretextul acţiunii.
Totuşi, să ne întoarcem la începutul piesei şi să analizăm evoluţia personajului masculin asaltat de prezenţele feminine. Arcadii, un bărbat calm, ascultător, delicat (extrem de delicat) este împins, de către soţie, într-o situaţie pe care nu o înţelege, aceea de a primi un document prin care să dovedeasă că e perfect sănătos mintal când el este conştient de normalitatea lui. Prezenţa femeilor îl zăpăceşte, însă. Personajul nostru îşi pierde firea atunci când o întâlneşte pe femeia din tren, apoi pe nebuna din spital şi, mai ales pe vecină, ce reprezintă punctul de fierbere al liniştii. Totul are un final fericit, iar eroul nostru le “controlează” pe cele şapte personaje cu fustă. El ajunge s-o fascineze pe poeta nebună, devine bărbatul fatal pentru vecină şi afişează postura de victimă în relaţia cu medicul, care nu rezistă tentaţiilor masculine.
Un important aspect al piesei îl oferă jocul cu publicul. Spectatorii sunt antrenaţi în reprezentaţia actorilor, fapt ce destinde atmosfera şi menţine publicul activ. Nu de puţine ori, actorii trec în mijlocul spectatorilor, se ascund prin sală şi cer să fie căutaţi cu privirea. Mai mult, actorii intră în dialog cu publicul dornic de participare la spectacol.
Trebuie să aplaudăm şi să apreciem jocul actoricesc. Edith Mag a reuşit să treacă cu succes de la o atitudine la alta (fără a lasa impresia de epuizare): femeia comună cu atribute domestice, cea sensibilă în rolul poetei, rigida doamnă doctor, asistenta implacabilă, vecina mediocră şi telenovelistă, colega veşnic cu telefonul în mână. Toate acestea schimburi se întâmplau sub ochii spectatorilor hipnotizaţi de jocul măştilor vii.
Dar să nu uităm şi de rolul masculin interpretat de Vlad Drăgulescu, victima femeilor. Chiar dacă el nu se transformă “fizic”, schimbările la el sunt de ordin psihic. El trebuie să se adapteze şi să facă faţa cerinţelor şi exigenţelor feminine. Momentul decisiv este atunci când intra în pielea bărbatului desăvârşit, un “macho” irezistibil. La început întruchipează bărbatul slab, docil care nu iese din cuvântul nevestei ca să-l vedem în finalul piesei într-o postură cu totul neaşteptată, cea a heteropolitanului cuceritor.
Atraşi de reprezentaţia actorilor, am lăsat la urmă decorul modest: o masă, câteva scaune( ce devin pe rând cabinetul medicului, compartiment de tren, banca din curtea spitalului, baie, apartamentul conjugal, bucătăria vecinei), rochii atârnate şi mesele spectatorilor. Decorul devine un bagaj ambulant pe care actorii îl poarta, aranjându-l după situaţiile jocului.
Spectacolul nu înseamnă numai o sursă de destindere, o comedie spumoasă, ci o adevărată lecţie de viaţă: “ Un bărbat şi o femeie se distrug unul pe altul. Singura cale de comunicare e lupta!”aşa că nu trebuie pierdut!




Cronica este publicata in revista culturala "Mozaicul" http://www.revista-mozaicul.ro/