Schrei Reloaded

După succesul pe care l-a avut piesa Geaninei Cărbunariu, „Stop the tempo”, atât pe plan naţional cât şi internaţional, actorii implicaţi în Asociaţia I.S.Drăgulescu au decis să monteze acest spectacol pe scena Cafe-teatrului „Play”. Premiera piesei a fost pe 4 aprilie, şi i-a avut ca protagonişti pe: Adela Minae, Alex Calangiu şi Ada Ştef, iar pe post de regizor („instigator”) a fost Edith Mag.
Pentru a ne introduce în atmosfera piesei, prin prozopopee inversă, “personajele” au prezentat câteva detalii caracteristice propriei personalităţi. Aşadar, avem acţiunile brute ale lor, dar şi justificarea lor.
Subiectul piesei pare banal la prima vedere. Societatea contemporană uită de tulburările puternice pe care aceasta le generează. Trei tineri „nesatisfăcuţi” de perspectivele cotidiene, doresc să-şi exploateze forţele personale ce le impun un radicalism incontrolabil, instinctiv . Rutina din care ei au impresia că au evadat, îi aruncă într-un cerc vicios, în care trivialul, le modifică raţiunea, atitudinea, comportamentul.
Într-o altă ordine de idei, viaţa oamenilor pendulează între „cool” şi „căcat”, între frustare şi resemnare, aspecte comune şi la ordinea zilei, pentru noi, contemporanii piesei.
Dincolo de rama tabloidelor, ni se dezvăluie peisajul adevărat în care tinerii “evoluează”. În acest context de promiscutate, invidivul accede la o altă formă de convieţuire. Un singur lucru îi mai aduce fericirea şi anume, „deconectarea”.
Jocul actoricesc a fost foarte antrenant: Adelei Minae îi reuşeşte rolul de fată ascultătoare, ce nu iese din cuvântul părintesc, obsedată de întâlnirile cu ginecologul, dar se alătură găştii pentru a descoperi plăcerea interzisului: „Am vrut şi eu să fiu dată dracului, o tipă lipsită de inhibiţii care nu-şi refuză experienţe provocatoare şi m-am trezit cu doi necunoscuţi în maşină. Doi oameni complet necunoscuţi în maşină.” Şi tot ea e cea care parcă vrea să renunţe, nu are curajul să ducă totul până la capăt. Acest lucru îl observăm prin ţipătul ei ascuţit ce pune lumea în alertă. Cu privire la reprezentaţia lui Alex Calangiu, am avut o surpriză neaşteptată, avea aer de tip „cool”: „Trebuie să fiu cool. Trebuie să fiu cool. Trebuie... Să te relaxezi trebuie să fumezi - Dacă fumezi, bineînţeles că eşti cool, trebuie să te distrezi, trebuie să dansezi, can you hear it, cand zou hear it, com`on push the tempo, push the tempo, PUSH THE TEMPO! It`s like you are so fucking cool, man! Com`on!”. Ada Ştefănescu, deşi a dat dovadă de o duritate puţin exagerată, a prins această interpretare, ce înfăţişează fata rea, cu înclinaţii sexuale lesbiene şi asaltată de sindromul reclamelor: „Nu mai puteam. De trei ani „vindeam”: mama mai curată, mama mai uscată, cu senzaţia protecţiei, mama fără riduri, mama fără mătreaţă, mama cu volum, mama care îşi terorizează bărbatul pentru o bucăţică de ciocolată, mama cu pensiune, mama în rate, cu dobânda zero, fără girant, mama a cărei mancare dansează în bucătărie, mama care vrea să ajungă mai repede la mal, mama care şi-o trage cu Mister Proper, la la la la la! Mama se vinde bine!”
Pe alocuri am avut impresia că urmărim secvenţe din filmul „A clockwork orange”, din cauza numeroaselor similitudini scenice: „confesiunile personajelor, tipul grupului de răufăcători etc. Cu toate că temele nu sunt originale, abordarea şi impactul şi-au atins scopul. Susţinem că piesa pune în evidenţă reprezentaţia actorilor, fapt ce are un mare impact asupra publicului.
Nu putem să uităm decorul care era împânzit de ziare, trei scaune care sugerau barul, în concordanţă cu lumina obositoare de club (aplaudăm acest efect, bine realizat) şi câteva cutii pe post de maşină.
Într-un mediu în care toată lumea se „sufocă” şi toţi o ignorăm fără să fim capabili să ne ucidem inhibiţiile, această piesă poate fi un semnal de alarmă. Iar limitele nu putem să le depăşim decât atunci când suntem în stare să ni le asumăm. Mai mult, acel ţipăt imploziv de la sfârşitul piesei ne taie perspectivele, speranţele, reprezentările (dacă încă mai erau). E al draq de greu!

Adina Mocanu

Tot din "Mozaicul".