Mergeti la teatru!!!!

Şi-mi curg lacrimi, pic, pic, pic

Teatrul Naţional Craiovean a deschis duminicã, 16 septembrie, stagiunea cu un spectacol muzical, în premierã, o parodie dupã melodrama “Douã orfeline” scrisã de Adolphe Philippe D`Ennery şi Eugene Cormon.
Piesa regizatã de George Ivaşcu a fost apreciatã de numeroşii spectatori veniþi sã vadã un spectacol muzical, rar întalnit pe scena craioveanã.
Echipei de actorii profesionişti ai teatrului : Romaniþa Ionescu şi Oana Bineaþã, în rolul celor douã orfeline ( Louise şi Henriette ), Irina Sârbu (Maestru de ceremonii ), Tamara Popescu ( Vivandiera Frochard ), Adrian Andone ( Pierre Frochard ), Dragoş Maceşanu ( Jacques Frochard ), Geni Macsim ( Contesa de Liqueurs ), Angel Rababoc (Contesa de Liqueurs ), Cosmin Rãdescu ( Roger, Cavalerul de Vandrais ), Gina Cãlinoiu (Mariane Votier ), Ştefan Cepoi ( Picard ), Marian Politic ( Marchizul negru ), Monica Modreanu ( Cãlugãriţa ), Ştefan Mirea ( Doctorul ), Mircea Tudosã ( Martin), li s-a alãturat studenţii Facultaţii de Teatru, din Craiova, în rolul “Femeilor Lejere”: Daniela Şerban, Denisa Vlad, Monica Ardeleanu, Anca Þecu, Mihaela Gaicu, Ruxandra Chelaru, Daniela Şuţu Ionescu, Adriana Ştefanache, Maria Salcã.
Textul piesei scris de poetul Eugen Mirea, pe muzica lui Henry Mãlineanu este interpretat perfect de actori. Îşi iau rolul în serios, joacã apoi cântã şi cântã atât de tare, încât vocea devine hilarã pentru urechea spectatorului. Scena devine un haos al jocului: unele personaje intrã în scenã, altele ies foarte repede, maestrul de ceremonii întrerupe replicile din când în când, glasuri ciudate ce stârnesc râsul publicului.
Cât priveşte subiectul parodiei este aceelaşi cu cel al romanului:douã orfeline ajung la Paris pentru a-şi câştiga existenţa dar sunt rãpite şi despãrţite. Dupã grele încercãri, orfelinele se regãsesc şi descoperã fericirea. Un happy-end în care toate personajele cântã şi danseazã.
Decorul discret, realizat de Klara & Eliza Labancz pune în prim-plan jocul actorilor, piesa de rezistenţã fiind însã, pianul din colţul drept al scenei.
Punctul de intensitate al piesei îl reprezintã momentele muzicale oferite de actori care reuşesc cu naturaleţe sã-şI dezvãluie “calitãţile” vocale. şi, totuşi , textul e excepţional; recipile sunt construite: din clişee lamentabile ( “Hai sã te strâng la piept, colea”(Jacques Frochard), “Hercule este toatã familia mea” ( Martin), opoziţii amuzante de cuvinte (oiţã vs fiinţã onestã), rostite într-un mod nonşalant prin intensificarea comicului.
Laudãm competenţa actorilor: Romanişa Ionescu şi Oana Bineaþã, care reuşesc sã-şi însuşeascã rolul celor douã orfeline inocente şi delicate, ce se iubesc:” Pentru sora mea mã sacrific,/ şi-mi curg lacrimi pic, pic, pic”. Adrian Andone joacã excelent rolul unui biet tocilar şchiop( Pierre Frochard ) , ce se îndragosteşte de orfelina oarbã, prizoniera mamei lui. Cei doi ajung împreunã şi pot ,în cele din urmã ,sã treacã peste complexe: “ Cãci noi avem complexe,/ şi din complexe ne înhibãm/ Cãci noi avem complexe,/ şi din complexe ne refulãm.” Irina Sârbu , ( Maestru de ceremonii ) îşi demonstreazã remarcabil calitãţile de pianistã, iar Geni Macsim cele de cântãreaţã. Amândouã sunt degajate şi fermecãtoare. Tamara Popescu (Vivandiera Frochard) prezintã femeia marginalã, cu obiective mediocre . Monica Modreanu interpreteazã rolul rigidei cãlugãriţe care cedeazã, în final , cãsãtorindu-se cu doctorul ( Ştefan Mirea). Ştefan Cepoi ( Picard) are un spirit ludic şi agitat, perfect un servitor disponibil şi ascultãtor. Impresionantã este şi evoluţia studentelor de la Facultatea de Teatru, în rolul “Femeilor Lejere”. Toţi actorii reuşesc sã ofere publicului un spectacol extraodinar, de bunã calitate şi foarte bine jucat.
Aşadar, o piesã încântãtoare , evoluţii suprinzãtoare fac esenţa unui spectacol de zile mari aşa cum suntem obişnuiţi ca de fiecare datã, sã vedem pe scena Teatrului Naţional din Craiova.

Citim sau nu?

Când mi-a căzut în mână cartea lui Aurel Antonie, privirea mi s-a oprit pentru câteva momente asupra copertei: „O copertă destul de ciudată” mi-am zis. Parţial mascaţi, doi oameni (unul dintre ei are o pasăre pe cap) stau înghesuţi în josul paginii de parcă ar fi fost împinşi de titlul triumfator ce dănuia în centru: Cenuşa.

Titlul reprezintă chiar un personaj (omniprezent) în viaţa sătenilor din Valea uitării: „N-ai cum să scapi de ea, este peste tot...”

Romanul este structurat în şapte capitole sau „zile”, cum le numeşte autorul, iar fiecare dintre acestea denumeşte câte un episod din „facerea lumii”, după cum chiar autorul ne explică la sfâşitul romanului: „Stătuse aici o săptămână întreagă. Tot atât zăbovise şi Domnul când crease lumea.”, sugerând o limită a lucrurilor, un început şi un sfârşit, un ciclu important al evoluţiei.

La o primă vedere ne dăm seama că Biblia este pilonul central la care s-a raportat Antonie Aurel când şi-a scris cartea: numele Sfinţilor au devenit numele personajelor romanului (Solomon, Sofronie, Iosif, Gherasim, Efraim, Isei), iar acţiunile lor au fost extrase din acţiunile personajelor biblice. De remarcat este faptul că autorul preia aproape identic originile şi evoluţile aşa cum au fost canonizate şi le plasează într-un spaţiu nedefinit: „Singurele puncte de reper erau «în deal» sau «la vale »...” şi în atemporal.

Subiectul romanului pare simplu: un tânăr care abia şi-a terminat studiile pleacă în căutarea unei slujbe, într-un sat, însă este prins în diferite situaţii ciudate la care se adaptează într-un final. David, personajul principal, trece prin diferite încercări cu încărcătură psihologică, pare să fie investit cu un scop precis şi „pleacă” lăsând prea multe semne de întrebare, atât de multe încât par să se transforme în resemnare. Ajuns în Valea uitării, el descoperă o lume în care nu există principii de viaţă, o lume care nu prezintă semne de evoluţie. Deşi surprins (fusese trimis de tatăl său pentru a-şi practica meseria, adică pictor de biserici: „Mă cheamă David şi am venit să lucrez la biserică”), el adoptă acel stil de viaţă şi chiar acceptă toate activităţile care i se propun (profesor de sport, învăţător, preşedintele barăcii treizeci şi şase). Mai mult, chiar el îşi pune titlul de „Alteţă regală David I” (atunci când nea Gâju îl pune preşedintele barăcii). Pe de altă parte, putem întrezări o evadare din spectrul sătesc prin scrisorile pe care le trimite şi le primeşte: chiar dacă îşi dă seama că ajungerea lor la destinatar nu e făcută tocmai în condiţii normale, David continuă să scrie şi să ceară ajutoare, dar singurele sfaturi pe care le primeşte sunt acelea de a convieţui în acel sat straniu.

Aurel Antonie reuşeşte să construiască o atmosferă neobişnuită, o ordine a paradoxului, prin juxtapunerea unor elemente ce instigă comportamentul normal al fiinţei umane. Înteresant este faptul că autorul mizează pe simetrie – începutul romanului este identic cu sfârşitul: aceleaşi gesturi, reacţii din partea personajului pe când atenţia lui cade asupra soclui pe care scria: „Nu vom pleca de aici până ce nu vom scoate la lumină ultimul pumn de cărbune!”.

Putem să vorbim despre un roman plin de înţelesuri, pe care îl poti redescoperii la fiecare lectură, un roman al tragicului ce lasă în urmă multe semne de întrebare.

si acum poezii pentru copilul din tine

Batista mea e mica
Si nasu-i mititel!
Promit sa fiu cuminte,
Sa am grija de el.
Nu vreau sa zica lumea "Priviti-l pe Murdarel!"
Batista mea e mica
Si nasu-i mititel!

Antonel tu n-ai ce face?
Si pisicii sa-i dai pace?
Unde-i tata sa te vada
Cum o tragi mereu de coada?
-Zau mamica,
Ce sa am eu cu-o pisica?
Doar nu sunt in doua doage:
Eu o tin si ea se trage.

What can I tell you?

'You gave me hyacinths first a year ago;
'They called me the hyacinth girl.'
—Yet when we came back, late, from the Hyacinth garden,
Your arms full, and your hair wet, I could not
Speak, and my eyes failed, I was neither
Living nor dead, and I knew nothing,
Looking into the heart of light, the silence.' ................................................................................. 'My nerves are bad to-night. Yes, bad. Stay with me. 'Speak to me. Why do you never speak? Speak. 'What are you thinking of? What thinking? What? 'I never know what you are thinking. Think.' some lines from T. S. Eliot`s poem 'The Waste Land'

Cat de mult ti-ar placea sa traiesti intr-o casa ca asta?
Undeva in mijlocul Sibiului si totusi ai parte de intimitate.

Astept o idee? Munte?:D

au avut viata...

just play :D

Sărbătoare mare cu basme şi păpuşi

Mai existã basme? Da, şi o afirm sus şi tare. Existã basme şi vor exista întotdeauna. Imaginaţia, fantasticul şi miraculosul sunt lucrurile pe care nu ni se vor fura niciodatã.
Acest lucru s-a vãzut în cadrul festivalului „Sãrbãtoarea prichindeilor” care a avut un mare succes. Sãrbãtoarea a ţinut trei zile, timp în care lumea basmelor a cuprins toatã Craiova. Numeroase spectacole au avut loc în diferite locaţii cum ar fi: Sala Oglinzilor a Muzeului de Artã, Piaþa Teatrului Naţional, Teatrul de Varã din Parcul Romanescu şi Teatrul Liric.
Trupe de teatru din ţarã şi din strãinãtate au venit sã ofere publicului craiovean spectacole de bunã calitate precum: Regalul poeziei pentru copii cu actori ai Teatrului Naţional „Marin Sorescu” şi actori ai Teatrului „Colibri” din Craiova, Trupa „Drãgulescu”, Show-ul pãpuşilor, o paradã a minunatelor marionete realizatã de Teatrul de pãpuşi din Montana-Bulgaria.
Însã piesele care au constituit esenţa festivalului au fost cele douã reprezentaþii de pe scena Teatrului Liric: Aventurile lui Habarnam, dramatizare de Mihaela Michailov dupã N. Nosov, cu actori de la Teatrul „Odeon” din Bucureşti şi premiera Buxifan, spectacol susţinut de actorii craioveni ai Teatrului „Colibri”, o dramatizare de Doina Berceanu dupã Povestea fãrã sfârşit de Michael Ende, în regia lui Valentin Dobrescu, scenografia Mirela Tofan-Dobre şi muzica de Alin Macovei-Moraru.
În distribuþie îi amintim pe actorii teatrului craovean împreunã cu personajele lor: Mihai Brumã-Uzeanu (Atreiu), Ştefan Cepoi (Bastian), Mugur Prisãcaru (Balaurul-noroc), Alis Ianoş (Crãiasa-copilã), Ionica Dobrescu, Rodica Prisãcaru (Luminiþa rãtãcitoare, Uyalala), Mircea Surdu (Scrâşnicronţul, Argax), Iulia Cârstea (un împãrat) Piticul, o ºlamufã, Daniel Mirea (Lupul) şi o şlamufã, Adriana Ioncu (un împãrat). Publicul l-a putut vedea şi pe actorul Teatrului Naþional „Marin Sorescu”, Ilie Gheorghe care a fost şi el prezent pe scenã în rolul lui Atreu, alãturi de colibrişti.
Piesa destinatã celor mici şi nu numai, a avut ca subiect salvarea tãrâmului poveştilor, al basmelor. Un tânãr pãtrunde în lumea basmelor, adicã „în Fantazia unde totul e posibil” şi unde descoperã universul imaginaþiei şi al puterii de creaţie. Bastian vrea sã rãmânã pe acest tãrâm miraculos însã Atrei îl convinge sã se întoarcã în ţara lui şi sã-i facã pe oameni sã creadã în puterea fantasticului: „Şi lumea ta e bolnavã pentru cã nu-i mai plac poveştile”.
Numeroase personaje fantastice sunt prezente în basm: Balaurul Noroc, care-i transporta pe Atreu şi Bastian în þinutul fantasticului, luminiţa rãtãcitoare, oracolul, aşa-zişii împãraþi ce formeazã cuvinte misterioase precum: Guleritã, Spanacovax, Cişmeatoc, Ochisãpun, Porcãruţã , seduc publicul şi-l þin captiv în lumea irealã.
Vã recomandãm, aşadar, un spectacol atât pentru copii, cãrora le este atât de uşor sã accepte provocarea visului, dar şi pentru cei mari, care au nostalgia reveriei.

Deci, sa rasturnam lucrurile!

figuri

Ruperea hârtiei reprezinta tuberculoza procesului.Nu e un proces voluntar ci pur şi simplu se petrece în mintea mea ca o acţiune a unui fapt divers.Accentuez silabele, articulez sunetele,încercând să desfac vorbirea în monstruleţi ai conştiinţei.Mă masoară vertical sau orizontal, din faţă sau din spate, contează puţin presiunea pe care o exercită privirea lui asupra mea.Să ne încolăcim în sentimente, să devenim germenii dungilor în care ne strecurăm.Prostii!Tu ştii ce râgaitul? Ştii câte forme şi ce cuvinte alcătuiesc această formă de exprimare?Mă inchid în celula mea statică şi încerc să decifrez din mucegaiul vocii tale diferite nuanţe de râgâturi.

Îmi curge otravă din gât
Rupe-mi degetul drept,
Ca să nu te mai pot strivi în ziduri
Ciob batrîn din tablă,
Piatră frecată de ceas
Da-mi timpul meu artificial
Şi litera slinoasăInegal joc al tăcerii.
Sunt oarbă,vinovată de boala mea
Ma vindec in wc-ul condesat
Cu aburi siderurgici.
Trăiesc în infecţia iubirii
Mestecând o gumă mestecată ,
Aceeasi salivă eternă
Acelaşi gust static.
Încâlcesc placerea limbii,
Savurând guma mestecată
Aştept mai mult decât atât
Poate una vomitată.
Ce dracu măh?
Pot să ma abţin?!
Băh,mi-e foame!
Savureaz-o făh!
Se spoii utopic prin durere

singuratate

colaj

Eugen Ionesco spune: Cu toþii suntem absurzi; nimeni nu recunoaºte. Aceastã constatare este elocventã ºi însumeazã toate acþiunile ºi stãrile unui individ ce par a fi normale. Absurdul poate fi înlocuit prin termenul “singurãte” iar atunci afirmaþia lui Ionesco devine: Cu toþii suntem singuri; nimeni nu recunoaºte.

Credeþi cã sunt prost? N-are cum. Vã place literatura? Aºa se terminã romanul lui Augustin Cupºa, Perforatorii într-un suspans ce lasã cititorul sã descopere rãspunsul ºi sã-l modeleze dupã bunul plac, reuºind astfel sã creeze o cvasiarmonie între cititor, personaj ºi narator.
Augustin Cupºa, un tânãr ce-ºi marcheazã un teritoriu promiþãtor, a debutat cu un volum de versuri Prezent compus / recompus publicat la Editura Convorbiri literare.
Perforatorii poate fi considerat un roman cu personalitate, te capteazã pe parcurs, încet , te introduce într-o lume ambiguã formatã din elemente ce afiºeazã realul ca pe un joc în care personajele impun un tragic combinat cu un comic absurd.

În sala micã a Teatrului Naþional se joacã piesa „Existã nervi”, ce a fost pusã în scenã, în premierã, pe 28 februarie cu ocazia Zilelor „Marin Sorescu”. Salutãm ºi noi gestul Naþionalului craiovean de a reda scenei unul dintre textele „cu cântec” pentru cã încercãri de reprezentare a piesei scrise de Marin Sorescu, au mai existat, însã spectacolul a fost oprit ºi interzis de cãtre comuniºti, înainte de premierã.
Subiectul comediei este firesc pentru perioada în care a fost scris textul (1964): un securist, adicã Profesorul intrã în locuinþa cetãþeanului care stãtea la o discuþie banalã cu prietenul sãu le rãstoarnã conºtiinþa realitãþii ºi le pulverizeazã orice feld e reper logic. Cetãþeanului i se spune cã apartamentul lui e, de fapt, un compartiment de tren, ba mai mult este supus sã accepte aceastã afirmaþie falsã.
Într-o nebunie a minciunii, se mascheazã orice perspectivã de împotrivire. Ion încearcã sã-l convingã pe securist cã locuieºte într-un apartament (nu într-un compartiment de tren cum îi este impus). Totuºi acest lucru este în zadar ºi nu-i mai ramâne decât sã se supunã minciunii. Desigur, în final, el primeºte o citaþie în care îi este cerutã plãtirea chiriei.
Textul e un autentic mozaic de idei, de trãiri aberante atribuite fiinþei umane supusã unui raþionament construit din minciuni.

text aberant

mi-am rupt mana dreapta acum doua zile. Radu imi tot zice ca nu e nimic dar eu simt, simt cum sangele se opreste si incearca sa zboare.
Sunt patrunsa de ace, tot trupul e verde cu sani tociti.
Inca mai beau din vodka de aseara, acel gust de zeama mucegaita ma satisface. Intr-o coma a imaginii imi desfasor activitatea, posedata. Stiai ca pot sa zambesc mudar? Uite, asa, asa….
In fiecare zi rad de mine isteric chiar si atunci cand plang. Imi place sa mananc capsuni bezmetice, ma ajuta si mai mult sa rad. O mare aberatie hilara ma cuprinde in palme si-mi spune: “vreau sa te sarut”…… Cum?Razand?
Cine ma prinde? Boabe de cafea? Neagra ceata? Veniti prieteni!
Drama existentiala formata din patru picioare harsupalitice sta intinsa pe scaunul de ceara in timp ce lichidul incadescent curge sistematic intr-o cana triunghiulara. Pantecul ii e prins in metamorfoze fatidice ce inseala lumea compusa din mandragore.
Putem sa facem schimb de umbre? Umbra mea e polimorfa si se hraneste cu draci albi sau negri, asta depinde de sezon. A ta cum e?


Tatuaje gnostice sunt imprimate in ochiul epistemic
O vena moarta se joaca incet cu sangele ramas
Nebunul nu inceteaza sa-si sfasie trupul
Isi macina privirea,
Apoteotice idei ii vibreaza in cap
Devine azi scheletul luptei.
Degeaba l-au formolizat,
el inca exista prin ochiul meu.
Nebunul in nebunia lui
Fiinta bolnava de zenit.